Feminence Medical Center

Pilates

Pilates

PRENATAL, POSTNATAL sau pentru oricine dorește

Pentru cine

Te poți înscrie la orice vârstă, indiferent de condiția fizică:

  • în perioada sarcinii (cu consultarea prealabilă a medicului tău ginecolog)
  • fără legătură cu sarcina, ca hobby

DETALII

Ofertă preț promoțional:

Beneficiați acum de un abonament la preț promoțional, 5 sesiuni la preț de 4 sesiuni, cu o reducere de 75 de lei.

ABONAMENT 4+1 GRATIS

375 lei   300 lei

* se achită înainte de sesiune la recepție, cash sau cu cardul

1 Sesiune

75 lei

PARTICIPAREA la fiecare sesiune se face NUMAI PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ:

PILATES PRENATAL
descriere și beneficii

Perioada sarcinii este una specială pentru fiecare femeie, prin miracolul care “i se întâmplă”, chiar dacă fiecare sarcină are particularitățile ei.

Corpul tău e în transformare. Are nevoie de susținere pentru a face față greutății suplimentare, iar exercițiile de pilates te ajută la întărirea și creșterea flexibilității zonei centrale:

  • mușchii abdominali
  • mușchii pelvieni
  • mușchii spatelui

… adică exact grupele musculare cele mai solicitate în timpul travaliului și a nașterii.

Te poți înscrie la orice vârstă, indiferent de condiția fizică, pe perioada sarcinii, cu consultarea prealabilă a medicului tău ginecolog.

BENEFICII

√ Relaxare, tonus muscular și emoții pozitive. Sesiunea de pilates este un antrenament revigorant pentru corp și minte. Îl poți face fără a fi mare sportivăJ. Te ajută să te relaxezi și să transmiți bebelușului tău emoții pozitive.

√ Controlul respirației. Elementul cheie în timpul antrenamentului este controlarea respirației. Învățăm să respirăm corect, creștem aportul de oxigen și făcând din asta o rutină, orele de travaliu vor avea o altă culoare.

Cunoști femei aflate în aceeași situație. Este incredibil cât de mult ajută să împărtășești gândurile, temerile, preocupările caracteristice acestei perioade cu persoane care umblă “în aceeași papuci” ca tine.

√ Zâmbetul. În tot ceea ce facem, zâmbetul ne însoțește.

√ Facem poze. Dacă vrei (nu te obligă nimeniJ), în fiecare săptămână îți alegi o ținută în care tu te simți cea mai frumoasă viitoare mămică din lume, iar pozele pe care le vom face le vei avea pentru totdeauna, să revezi creșterea graduală a minunii din burtică.

PILATES CU GREUTĂȚI
descriere și beneficii

Începe transformarea ta cu un program de Pilates cu greutăți – pentru un corp puternic, echilibrat și plin de energie!

  • Potrivit pentru toate vârstele și nivelurile de experiență

  • Ideal și pentru refacerea postnatală

Pe masură ce înaintăm în vârstă, corpul începe să piardă masă musculară și flexibilitate, iar metabolismul încetinește treptat. Un program de exerciții fizice este esențial pentru a menține sănătatea generală și a preveni problemele legate de îmbătrânire.

BENEFICII

  • Menținerea masei musculare – după 30 de ani, pierdem aproximativ 3-8% din masa musculară pe deceniu. Exercițiile de forță ajută la combaterea acestui proces.
  • Accelerarea metabolismului – odată cu scăderea masei musculare, metabolismul încetinește, ceea ce poate duce la creșterea în greutate. Exercițiile regulate mențin un metabolism activ.
  • Sănătatea oaselor – riscul de osteoporoză crește odată cu vârsta, dar exercițiile cu greutăți și impact moderat ajută la menținerea densității osoase.
  • Prevenirea bolilor cronice – reduce riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip 2, hipertensiune și chiar anumite tipuri de cancer.
  • Îmbunătățirea mobilității și flexibilității – ajută la alinierea corectă a corpului, reducând durerile de spate și îmbunătățind mobilitatea. Se concentrează pe musculatura profundă, inclusiv abdomenul, spatele și fesele, oferind un corp mai ferm și definit. Mișcările fluide și controlate reduc impactul asupra articulațiilor, fiind ideale pentru femeile de toate vârstele. Exercițiile dezvoltă controlul asupra corpului și îmbunătățesc conștientizarea mișcărilor.
  • Sănătatea mentală – stimulează producția de endorfine, reduce stresul și îmbunătățește calitatea somnului, contribuind la o stare generală mai bună.
  • Menținerea nivelului de energie –combate oboseala și îți oferă mai multă energie pe parcursul zilei.
  • Ajută la recuperarea postnatală –este recomandat pentru refacerea musculaturii abdominale și a podelei pelvine după naștere.

Agneta NOVAC

TRAINER PILATES
Instructor certificat de Pilates Matwork, cu experiență de 6 ani în practicarea metodei Pilates cu gravide

Sunt mămica unei fetițe minunate de 7 ani, pe nume Ilaria. Din momentul în care a apărut ea în peisaj, la fel ca multe alte gravide, am devenit conștientă privind alimentația mea, privind bunăstarea mea fizică și psihică, care se transmit în mod direct către minunea ce se dezvoltă în interior.

Am născut și a dat peste mine tăvălugul de trăiri și emoții caracteristice, despre care nu e momentul să povestim acum. Ceea ce contează este că în acea perioadă mintea mea lucra în fundal: ce fain ar fi dacă ar exista un curs pentru gravide, cu exerciții adaptate, cu mediu plăcut, cu atmosferă relaxantă, unde gravidele să cunoască alte persoane în aceeași situație și unde să te primească cineva cu drag, cu un zâmbet și cu înțelegere? Cineva care să îți facă cunoștință cu celelalte participante și să îți creeze amintiri făcând poze săptămânal.

I-am spus ideea d-nei Ciupa, cu care am născut și care a fost încântată și m-a susținut să mă apuc de treabă căci sigur vor fi doritoare.

Cu mare bucurie am observat că reușesc să transmit gravidelor starea de bine pe care mi-o doresc.

Dar sesiunile de pilates sunt de un real folos și pentru perioada post-naștere și evident pentru orice femeie care dorește să se bucure de mișcare, de relaxare, de stare de bine.

Curs de alăptare

ÎNSCRIE-TE ACUM, LOCURILE SUNT LIMITATE!

ÎNSCRIE-TE ACUM

completează formularul de înscriere

formular de înscriere


     

    Alege cursul la care dorești să participi:

    Prin trimiterea acestui formular ești de acord cu stocarea și procesarea datelor tale conform Politicii de confidențialitate și cu Termenii și condițiile acestui site web.