Feminence Medical Center

Program pentru Tratamentul Individualizat al Sindromului Genito-urinar al Lactației

Program pentru Tratamentul Individualizat al Sindromului Genito-urinar al Lactației

Alăptarea este o perioadă de profundă împlinire pentru mamă, dar nu este lipsită de provocări.

Dezechilibrele hormonale temporare care apar după naștere, în perioada de alăptare, până la reapariția menstruației (câteodată și ulterior) pot genera simptome genito-urinare neplăcute (uscăciune vaginală, durere la contactul sexual, mâncărime sau iritație vaginală, urinări frecvente sau senzație de arsură, infecții urinare recurente), toate acestea încadrându-se în conceptul de “Sindrom genito-urinar al lactației”.

Dar VESTEA BUNĂ este că NU trebuie să “suferi în tăcere”, ele pot fi gestionate eficient cu îngrijire adecvată și sprijin medical.

Aceste simptome sunt frecvente, dar sunt adesea ignorate sau atribuite în mod eronat „vindecării postpartum normale”.

Din păcate, dacă te gândești că “e normal să am aceste probleme, dar nu am ce face, mă chinui cu ele…”, această abordare îți poate provoca disconfort prelungit și poate avea un impact negativ asupra intimității, funcției pelvine și calității vieții.

Corpul tău a trecut printr-un miracol și merită toată îngrijirea, răbdarea și grija din lume!

Este în regulă să simți disconfort și e normal să ai întrebări. Dar, nu ezita să ceri sprijin medical!

Tocmai pentru a te ajuta să te bucuri de această perioadă de conectare și grijă față de bebele tău am creat la FEMINENCE MEDICAL CENTER un PROGRAM PERSONALIZAT DE TRATAMENT AL SINDROMUL GENITO-URINAR AL LACTAȚIEI.

CÂND ESTE CAZUL SĂ APELEZI LA ACEST PROGRAM

Te așteptăm să ne contactezi telefonic sau online atunci când, după naștere (fie în primele săptămâni, fie poate chiar după câteva luni) ai frecvent unele dintre simptomele de mai jos.

⚠️ Simptome frecvente:

📌 Uscăciune vaginală
 Durere la contactul sexual (dispareunie)
📌 Mâncărime sau iritație vaginală
📌Urinări frecvente sau senzație de arsură
📌 Infecții urinare recurente

NU este un subiect rușinos, este fiziologic și tratabil și afectează multe femei care alăptea.

Probabilitatea ca o femeie care alaptează experimenteze atrofie vaginală este de 2,34 ori mai mare de  decât cele care nu alăptează.

CE ANUME DETERMINĂ SIMPTOMELE GENITO-URINARE DIN PERIOADA LACTAȚIEI

După naștere, în special în timpul alăptării (lactației), nivelul de estrogen scade semnificativ din cauza suprimării ovulației prin acțiunea prolactinei (hormonul lactației). Această hipoestrogenie poate duce la modificări în structura și funcția tractului genito-urinar.

Rezultatul: mucoasa vaginală și urinară devine subțire, uscată și vulnerabilă.

Practic, sindromul genito-urinar al lactației ( SGUL ) este o oglindă hormonală a sindromului genito-urinar de menopauză ( SGUM ), dar apare în timpul a ceea ce considerăm  o perioadă sănătoasă și plină de bucurie – maternitatea timpurie – dar care este definită și de o schimbare masivă a stilului de viață.

Proaspetele mămici prezintă o fiziologie și simptome similare cu cele din menopauză, așa cum se observă în sindromul genito-urinar de menopauză.

Postpartumul sau TRIMESTRUL 4 (perioada de după naștere) cuprinde deja schimbări semnificative atât emoțional, cât și fizic , dar este la fel de important să acordam îngrijire suplimentară celor care suferă de simptome genitourinare pentru a optimiza starea de bine într-o perioadă vulnerabilă.

Disconfortul postpartum nu face întotdeauna parte doar din procesul de vindecare, el poate fi un semn al unui proces care însă este tratabil și gestionabil.

CE ÎȚI RECOMANDĂM SĂ FACI

Identificarea și tratamentul precoce al sindromului genito-urinar al lactatiei pot ajuta la evitarea disfuncției cronice a planșeului pelvin, a durerilor sexuale și a problemelor urinare ulterioare.

Sindromul genito-urinar de lactație este mai mult decât un termen clinic, este un îndemn la acțiune. Prin integrarea acestui concept în îngrijirea postpartum putem răspunde mai bine nevoilor mamelor care alăptează și care merită să se vindece complet, nu doar fizic, ci și funcțional și emoțional.

ETAPELE PROGRAMULUI:

CONSULT INIȚIAL DE EVALUARE

Cine îl realizează: medicul ginecolog

Ce presupune:

  • înțelegerea istoricului pacientei și evaluarea simptomelor (inclusiv prin completarea unor chestionare specifice, anterior consultului)
  • examenul ginecologic pentru evaluarea sănătății țesuturilor – identificarea atrofiei, iritației sau hipersensibilității țesuturilor vulvovaginale (subțierea țesuturilor vaginale, scăderea elasticității și lubrifierea redusă etc)
  • excluderea altor  cauze potențiale ale acestor simptome, cum ar fi infecțiile, prin teste adecvate
  • oferirea de informare suplimentară pentru ajutarea proaspetelor mame să înțeleagă cum schimbările hormonale le influențează sănătatea pelviană și cea sexuală
  • Acest consult poate fi parte din primul consult ginecologic, care este oricum recomandat după naștere (la 6-8 săptămâni) sau poate fi realizat după o perioadă mai lungă de timp de la naștere, dacă simptomele de mai sus apar mai târziu.
PLAN TERAPEUTIC PERSONALIZAT

Cine îl recomandă: medicul ginecolog

Ce presupune:

  • abordarea terapeutică variaza în funcție de simptomele, istoricul medical și preferințele femeii și poate include opțiuni non- hormonale sau hormonale, kinetoterapie pentru planșeul pelvin, modificări ale stilului de viață.
CONTROL DE REEVALUARE PERIODIC
(la 6 luni după naștere sau după caz)

Cine îl realizează: medicul ginecolog

Ce presupune:

  • monitorizarea reducerii sau persistenței simptomelor pentru a ajusta planul de tratament
  • prevenirea potențialelor complicații pe termen lung (uscăciunea vaginală cronică, infecțiile tractului urinar sau disfuncția sexuală)
  • evaluarea impactului psihologic
  FEMINENCE medical center

Program pentru Tratamentul Individualizat al Sindromului Genito-urinar al Lactației

Bunica ta nu a știut despre aceste lucruri. Mama ta nu a vorbit despre asta. Dar TU poți face ceva pentru a depăși aceste probleme!

Nu ignora aceste simptome!

Contactează-ne pentru un consult inițial și sigur te putem ajuta.

Te așteptăm cu drag!